Locul din România unde țăranii s-au răsculat primii împotriva regimului comunist. Ce a aprins scânteia revoltelor
0Primul asalt al regimului comunist asupra satului românesc a avut loc în județul Arad. În vara lui 1949, câteva sate din județul amintit s-au răsculat, dar revoltele au fost înăbușite în sânge.
Doctorul în istorie Antoniu Martin spune că decizia politică privind colectivizarea agriculturii s-a produs la plenara PMR din 3 martie 1949, aceasta generând cadrul legal pentru confiscarea pământului de la țăranii considerați chiaburi sau exploatatori. Chiar înainte de această dată regimul comunist a început să confiște bunuri și terenuri la nivelul întregii țări.
„Județul Arad se distingea la nivelul României printr-o tradiție consistentă în domeniul agricol și zootehnic, iar țăranii de aici aveau un puternic sentiment al proprietății. Încă din primăvara lui 1949, în unele zone din județ au circulat o serie de zvonuri despre așa numitele cote pe care țăranii vor trebui să le achite statului”, spune istoricul arădean.
Acesta consideră că sistemul draconic al cotelor și comportamentul brutal al autorităților au determinat reacția firească a unor țărani.
Se cunoaște că regimul comunist intenționa să atragă resurse din lumea rurală înspre oraș, practic să pună în aplicare proiectul de industrializare al țării cu ajutorul exploatării țăranilor. În fața acestei situații, mulți dintre țărani au ajuns să cumpere cereale de pe piață pentru a-și putea plăti cotele impuse.
„Se cunoaște acum, pe baza documentelor de arhivă, că regimul cotelor a fost cel care a generat revoltele țărănești din unele localități arădene, în vara anului 1949”, mai adaugă Antoniu Martin.
În partea de nord a județului
Revoltele acestea s-au desfășurat în partea de nord a județului, după o schemă simplă, aceeași peste tot.
Astfel, în localitatea Șepreuș, într-o zi de duminică, 31 iulie, cu ocazia unei cununii religioase, a apărut o grupare de activiști de partid care le-a comunicat oamenilor că le este interzis să-și transporte grâul acasă înainte de a preda cotele obligatorii.
Această provocare din partea activiștilor de partid a dus la o revoltă de amploare pe raza localității care a fost una contagioasă, răspândindu-se și în unele localități din jur precum Apateu, Berechiu, Șomoșcheș și Cermei.
Autoritățile au trecut imediat la represiune, arestând mulți dintre participanți, unii dintre aceștia fiind închiși în beciurile primăriei, iar alții urcați în camioane și duși la Arad.
Împușcați pe la spate
Pe 3 august 1949, cei considerați ca fiind lideri ai revoltei din Șepreuș au fost readuși în sat din Arad, coborâți din camioane și împușcați pe la spate, deoarece au fost condamnați prin procedură de urgență de către un tribunal militar.
„Fără îndoială că autoritățile comuniste doreau să transmită un mesaj fără echivoc: oricine se va revolta va sfârși astfel. De aceea, zile în șir, cei împușcați au fost lăsați în mijlocul satului, fără ca cineva să se poată apropia de ei. În afară de aceștia au mai fost arestați 57 de țărani dintre care 13 considerați chiaburi, 28 mijlocași, 8 săraci și 8 mici burghezi”, afirmă istoricul.
Peste tot în localitățile amintite mai sus, țăranii s-au revoltat cam pe același calapod: au atacat sediile autorităților, mai exact primăriile și birourile Partidului Muncitoresc Român, iar pe activiștii și oficialii găsiți i-au agresat.
„Observând modul în care s-a desfășurat această primă revoltă din România împotriva colectivizării agriculturii, putem desprinde faptul că autoritățile comuniste au dorit pe de o parte să testeze capacitatea de rezistență a țărănimii, iar pe de altă parte să transmită un mesaj spre lumea rurală, anume că nu vor face nici o concesie pentru atingerea scopului fixat: transformarea agriculturii românești după model sovietic”, mai precizează doctorul în istorie.
Antoniu Martin este de părere că numeroasele mărturii din arhive privind maniera provocatoare în care s-au comportat activiștii de partid în teren, pot duce la concluzia că regimul comunist a urmărit să înlăture orice formă de rezistență a țăranului român, iar recursul la intervenția armatei pentru a înăbuși revoltele iscate pe raza județului Arad reprezintă încă un argument în acest sens.
„Este adevărat că după înăbușirea răscoalelor din vara anului 1949, la nivelul județului Arad nu au mai fost documentate forme organizate de rezistență împotriva colectivizării, ci doar cazuri izolate de protest din partea țăranilor. Drumul spre viitoarele CAP-uri (cooperative agricole de producție) a fost astfel larg deschis”, încheie Antoniu Martin.
Se încarcă comentariile...
